Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PROTESTE - Siderurgiştii ies astăzi în stradă

Astăzi încep protestele Sindicatului Naţional „Solidaritatea”, al Metalurgiştilor din România. Contactat telefonic, în cursul zilei de ieri, liderul sindicatului, Gheorghe Tiber, a precizat că programul protestelor rămâne cel dat publicităţii în cursul săptămânii trecute. Astfel, astăzi şi mâine, între orele 11.00 şi 13.00, circa 50 de sindicalişti vor picheta Prefectura. Miercuri, între 500 şi 1.000 de persoane sunt aşteptate la mitingul ce se va desfăşura pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 15.00 la ora 18.00.

Revendicările rămân neschimbate
Sindicaliştii cer actualei guvernări să impună conducerii Combinatului Siderurgic ArcelorMittal asumarea unor garanţii ferme privind viitorul unităţii. În cazul în care patronatul nu va putea prezenta aceste garanţii, sindicaliştii cer naţionalizarea Combinatului şi identificarea unui investitor care să vină cu o mai bună strategiei de dezvoltare a acestuia. Într-o conferinţă de presă organizată în cursul săptămânii trecute, Gheorghe Tiber a vorbit despre câteva dintre punctele nevralgice ale activităţii Combinatului, în ultimii ani. Printre acestea s-au numărat: scăderea numărului de angajaţi din Combinat - de la 28.000, în anul 2001, până la doar 8.000, în prezent -, închiderea UCC în 2009 şi a Uzinei de Piese de Schimb, în acest an. De asemenea, Tiber a făcut referire şi la faptul că posibilitatea stopării fluxului primar este acum mai aproape ca oricând.

A primit Combinatul ajutor de stat?
Combinatul ArcelorMittal ar putea avea probleme, în aceste zile, şi datorită concluziilor preliminare ale Comisiei Europene. Organismul internaţional a anchetat modul în Hidroelectrica a vândut energie grupului siderurgic, în anii 2009 şi 2010, şi a ajuns la concluzia preliminară că ArcelorMittal ar fi beneficiat de ajutor de stat, în achiziţionarea energiei. Directorul producătorului de oţel, Bruno Ribbo, a declarat însă că ArcelorMittal va colabora cu Comisia Europeană şi va demonstra că nu a beneficiat de ajutor de stat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.