Un contrabandist care se aproviziona din "piaţa ruşilor" a fost prins cu sacul de ţigări în gară
Ţigările moldoveneşti, ieftine şi de proastă calitate, au o căutare nemaipomenită mai cu seamă în localităţile în care populaţia are un nivel foarte scăzut de trai. Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din oraşul brăilean Ianca, a bătut drumul până la Galaţi pentru a ajunge să cumpere marfa de la moldovenii care aduc tutun ilegal de peste Prut, pe care să o vândă mai apoi în localitatea natală. După o scurtă vizită în piaţa din Micro 17, brăileanul s-a îndreptat spre Gara CFR Galaţi având asupra sa mai multe sacoşe pline cu pachete de ţigări mărcile MT şi Plugarul. Pe când aştepta trenul care să-l ducă acasă, a dat nas în nas cu poliţiştii.
"Lucrătorii postului de Poliţie TF din gara CFR Galaţi i-au verificat bagajele cetăţeanului şi au constatat că acesta avea 170 de pachete de ţigări de provenienţă moldovenească. Bărbatul a declarat că le cumpărase de la moldoveni pentru a le revinde la Ianca", a precizat inspectorul Nicuşor Done, de la Biroul Poliţie Transporturi Galaţi.
Potrivit sursei citate, marfa a fost reţinută în vederea confiscării, iar brăileanul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.