Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

REFERENDUM 2012: Vot fără incidente în nordul judeţului

În comunele din nordul judeţului nu au fost semnalate probleme la secţiile de votare, prezenţa la vot până la această ora fiind de aproximativ 10 la sută. În comuna Cuca, până la ora 11.00, din cele 1.140 de persoane cu drept de vot, doar 120 au venit la urne. Alte 24 de persoane au votat pe listele suplimentare - oameni din comună care nu au încă făcută mutaţia în buletin.
La Vârlezi, în jurul aceleiaşi ore, 247 de persoane din cele aproximativ 1.000 înscrise pe liste s-au prezentat la urne, acestora alăturându-li-se alţi 47 de votanţi pe liste suplimentare. Conform declaraţiilor preşedintelui de secţie de votare, din cei 47 de votanţi majoritatea sunt persoane venite în vizită la rude.
În Târgu Bujor, la ora 12.00, din 1.200 de persoane trecute pe listele secţiei de votare numărul 115, doar 212 şi-au exercitat dreptul la vot. Pe lângă acestea, alte 20 de persoane au votat pe listele suplimentare.
În toate cele trei secţii vizitate sunt prezenţi reprezentanţi ai PDL, care susţin că şi-au exprimat dreptul de vot. Preşedinţii de secţii au declarat că aşteaptă un număr mai mare de votanţi odată cu încheierea slujbei de duminică.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.