Scandalagiu la Urgenţe, trimis acasă de psihiatri: "Nu era agitat!"
Plimbarea de la un spital la altul pare să-i fi provocat o veritabilă criză de nervi unui tânăr de 28 de ani, care în urmă cu două nopţi a ajuns să facă un scandal monstru la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.
Iniţial, bărbatul a ajuns la Psihiatrie în toiul nopţii de miercuri spre joi, după ce a fost victimă într-o altercaţie produsă într-un bar din apropierea unităţii medicale. "Pentru că avea o plagă la ochi, l-am trimis la Spitalul de Urgenţă, dar cât a stat la noi nu era deloc agitat", a precizat dr. Florin Solomon, din cadrul Spitalului de Psihiatrie "Elisabeta Doamna".
La camera de gardă a Spitalului Judeţean, pacientul, iniţial liniştit, a avut o izbucnire cruntă de furie în momentul în care s-a privit în oglindă. A spart oglinda din baia unităţii şi apoi s-a repezit în garajul SMURD, unde a făcut praf parbrizul uneia din maşinile pentru medici. Nu a putut fi potolit nici de agenţii de pază, motiv pentru care a fost cerut ajutorul poliţiei.
"A fost adus din nou la noi şi i s-a administrat un calmant. Când s-a liniştit a spus că nu vrea să rămână internat şi drept urmare a fost lăsat să plece, mai ales că nu mai prezenta un pericol iminent", a completat dr. Solomon.
"Bâlciul" l-a costat însă pe gălăţeanul scandalagiu. Bărbatul va trebui să plătească o amendă pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. "A fost sancţionat cu 500 de lei. Deocamdată, niciuna dintre părţile păgubite nu a depus plângere pentru distrugere", a subliniat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.