Mihail Boldea rămâne în arest! Bogdan Boza, la un pas de libertate
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au deliberat ieri până târziu în noapte în dosarul Boldea. În urma deliberărilor, judecătorii au decis ca deputatul gălăţean Mihail Boldea să rămână în arest. Tot în arest vor rămâne şi Elena Petrea, Aurica Luchiniuc, Tudorel Vrânceanu, Lucian Sava Mirică, Carmen Mirică şi Ştefan Lazăr, toţi acuzaţi în acelaşi dosar cu deputatul gălăţean.
Pentru Alexandru Bogdan Boza, judecătorii Curţii Supreme au decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Hotărârea nu este definitivă, procurorii DIICOT declarând deja recurs în ceea ce-l priveşte pe Boza. Dosarul va ajunge, cel mai probabil, săptămâna viitoare, pe masa completului de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va decide dacă Boza va fi sau nu eliberat din arest. Vă reamintim că Bogdan Boza este cel care a cerut firmei Arcada un milion de euro pe baza unui contract de management fals.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.