Bărbat decedat după ce a fost lovit cu bâta
Un conflict în faţa porţii, petrecut duminică seara, în comuna Lieşti, s-a terminat tragic pentru un bărbat de 62 de ani. Din spusele soţiei sale, totul a început în momentul în care au auzit zgomote şi ceartă în faţa porţii lor. „Ne-am apropiat de gard şi am văzut doi bărbaţi care se băteau. După câteva lovituri, unul dintre ei a căzut la pământ. Adversarul său a profitat de moment şi a fugit. Când s-a dezmeticit şi a reuşit să se ridice, bărbatul a observat că celălalt îşi pierduse pălăria. A luat-o şi a aruncat-o în fântâna noastră. Atunci, am ieşit la el, împreună cu soţul, pentru a-l întreba de ce aruncat pălăria în fântână. Fără să stea pe gânduri, bărbatul a luat o bâtă şi a început să ne lovească. Soţul meu a căzut în şanţul de pe marginea drumului, după prima lovitură”, a explicat soţia celui decedat.
Tot femeia a fost cea care a sunat la 112, cei doi fiind preluaţi şi aduşi la spital de un echipaj medical. După ce le-au fost acordate primele îngrijiri medicale, soţii au fost internaţi în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean. Aici, la o zi de la momentul conflictului, marţi dimineaţa, bărbatul a decedat, posibil din cauza loviturii puternice pe care o primise la cap. Deşi încă afectată din cauza bătăii, femeia a fost externată pentru a se putea ocupa de înmormântarea soţului.
„Poliţia a fost informată de duminică seara despre producerea unui conflict spontan, pe fondul consumului de alcool. În acel moment, partea vătămată a declarat că nu doreşte să depună plângere împotriva agresorului. Marţi dimineaţa, însă, am fost sesizaţi de către Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi că bărbatul lovit a decedat. Suspectul este identificat şi a fost adus la postul de Poliţie din Lieşti pentru interogatoriu. El va fi cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte. Se aşteaptă, însă, certificatul medico-legal pentru încadrarea juridică a faptei. A fost informat şi Parchetul Galaţi, instituţie care va coordona ancheta”, a declarat comisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.