Doliu la ambulanţele din ţară în memoria asistentei, şoferului şi pacientului decedaţi la Galaţi
Echipajele ambulanţelor din ţară au păstrat vineri un moment de reculegere de jumătate de minut, ca omagiu pentru cei doi colegi decedaţi în urma unui accident în Galaţi şi pentru pacientul care se afla împreună cu ei în salvare, iar vineri şi sâmbătă, când sunt înmormântaţi, vor purta doliu.
În timpul în care a fost păstrat momentul de reculegere, ambulanţele au claxonat continuu, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, dr. Alis Grasu.
Ea a precizat că toate serviciile de ambulanţă din ţară au păstrat un moment de reculegere, iar vineri şi sâmbătă, când vor fi înmormântaţi cei doi membri ai echipajului de la Ambulanţa Galaţi, toate echipajele vor purta doliu.
Accidentul s-a produs marţi, pe DN 25, în comuna gălăţeană Barcea, după ce ambulanţa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi s-a ciocnit cu un camion încărcat cu fier vechi. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa pacientul aflat în ambulanţă, în vârstă de 82 de ani şi şoferul. Ei au rămas prinşi între fiarele contorsionate, fiind nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare. Asistenta medicală aflată în ambulanţă a fost rănită grav şi a decedat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.