Aterizare cu parfum de puşcărie! Gestul ruşinos al unui gălăţean care abia s-a întos din străinătate
Un bărbat din Galaţi a avut neşansa ca imediat după ce a coborât din avion să ajungă pe mâna poliţiştilor de la Otopeni. Factorul care în numai câteva minute i-a schimbat traseul bărbatului a fost unul cu iz de parfum şi alcool, lucruri care i-au atras atenţia omului abia întors de la Praga. Împreună cu un alt individ cu care călătorise, gălăţeanul, pe nume Vasile A., de 39 de ani, a dat o raită pe la un magazin din incinta aeroportului. De acolo cei doi au luat, fără să plătească, patru parfumuri şi o sticlă de whisky, după care au încercat să îşi facă pierdută urma în mulţime. Nu au reuşit prea bine, pentru că poliţiştii de frontieră, cei care au fost sesizaţi de angajatul magazinului, i-au depistat în zona benzilor pentru bagaje. În genţile gălăţeanului şi în cele ale lui Costel M., de 35 de ani, din Dâmboviţa, au fost găsite trei parfumuri "Hugo Boss", un parfum "Elizabeth Arden" şi o sticlă de whisky Teacher’s. Poliţiştii le-au confiscat bunurile şi le-au întocmit dosar penal pentru furt calificat, predându-i pe suspecţi şi actele aferente Parchetului local pentru continuarea cercetărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.