Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noroc chior! Vezi cum şi-a recuperat bagajele un student uituc care şi-a lăsat valizele în stradă

Un student al Facultăţii de Nave a avut şansa incredibilă să afle, odată ajuns la Mangalia, oraşul său natal, că bagajele pe care şi le-a uitat în plină stradă, la Galaţi, nu au ajuns pe mâna vreunul profitor. Cei care au dat de urma valizelor abandonate pe trotuarul din faţa blocului A1 de pe strada Domnească au fost jandarmii, aflaţi într-o misiune de patrulare. Deoarece nimeni din apropiere nu dădea semne că ar fi stăpânul genţilor, militarii, în prezenţa unui martor, au verificat conţinutul acestora, găsind un laptop şi mai multe haine bărbăteşti. Jandarmii au aflat că proprietarul bagajelor era Alexandru E., de 22 de ani, student la Nave, care plecase de ceva vreme din Galaţi cu destinaţia Mangalia. Abia când a fost contactat telefonic, tânărul şi-a dat seama că, în grabă, a uitat să îşi pună valizele în portbagajul maşinii.
"În urma verificărilor, jandarmii au predat bunurile pe bază de proces verbal unui prieten al studentului, sosit între timp la faţa locului", a precizat plt. Cătălin Bădin, din cadrul IJJ Galaţi.
Alexandru le-a mulţumit telefonic jandarmilor pentru ajutor, promiţându-le că pe viitor va fi mai atent cu propriile bagaje.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.