Două femei au fost ucise de un „şmecher” cu Audi! Autorul a fugit de la locul accidentului
Tragedia s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, pe DJ 251, în apropiere de Smârdan. Potrivit Poliţiştilor de la Serviciul Rutier, autoturismul marca Audi se deplasa dinspre Tecuci spre Galaţi. La kilometrul 64, şoferul a făcut o manevră şi a intrat pe contrasens fără să se asigure. Din faţă, venea o Dacia Logan, autoturismul românesc neavând nicio şansă în faţa bolidului. Din impactul deosebit de violent au murit două femei, pasagere în Logan, iar alte patru persoane, aflate în aceeaşi maşină, au fost rănite.
„După accident, şoferul vinovat a fugit de la locul accidentului, fiind căutat de poliţiştii de la Circulaţie. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.
Şoferul fugar se va alege şi cu dosar penal pentru fugă de la locul accidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.