Curat ghinion pe doi tâlhari din Tecuci! Au fost prinşi de poliţişti aflaţi în timpul liber!
Doi poliţişti de la Tecuci au reuşit să pună mâna pe doi tineri din localitate, suspectaţi de comiterea mai multor tâlhării. Aflaţi în timpul liber, poliţiştii se deplasau pe strada 1 Decembrie 1918 când au fost alarmaţi de strigătele de ajutor ale unei femei. Au văzut cum doi indivizi fugeau cu poşeta tinerei şi fără a sta pe gânduri i-au urmărit. Prinşi şi duşi la poliţie, cei doi tineri, de 17 şi, respectiv, 22 de ani, aveau să-şi dea pe faţă trecutul nu tocmai curat. Astfel, poliţiştii au stabilit că minorul era suspectat de faptul că, împreună cu alţi doi adolescenţi, mai comisese două fapte similare cu doar câteva zile înainte. "În baza probelor administrate, suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", precizează cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Poliţiştii tecuceni continuă cercetările pentru a stabili dacă tinerii au mai comis şi alte fapte de acest gen.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.