Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Poliţiştii au descins în număr mare în zona de graniţă! Vezi ce le-au pregătit localnicilor

Poliţiştii de ordine publică şi cei de frontieră au fost zilele trecute în toate localităţile de pe partea estică a judeţului Galaţi, în scopul promovării mesajului campaniei „Tu decizi! Votează legal”, derulată în preambulul alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, din 9 decembrie. Cu această ocazie, localnicii din comunele Bereşti, Rediu, Chiraftei, dar şi cei din Tudor Vladimirescu, Umbrăreşti, Griviţa, Schela şi Pechea au putut afla despre consecinţele exercitării abuzive a dreptului la vot, sfaturile oamenilor legii fiind dublate de afişe şi pliante distribuite în localităţile sus menţionate. Un specific aparte al misiunii poliţiştilor de frontieră a fost lipirea şi distribuirea de materiale promoţionale în cele două puncte de tranzit de pe teritoriul judeţului, respectiv cel de la Oancea şi cel de la Galaţi Rutier, locaţii unde participanţii la trafic cu cetăţenie română au fost instruiţi în perspectiva scrutinului care va avea loc în mai puţin de două săptămâni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.