Spaima bateriilor auto, în arest! Vezi câte spargeri a dat o bandă în două săptămâni!
Un grup de hoţi care le-a dat bătăi mari de cap posesorilor de autoturisme din municipiul Galaţi în ultimele săptămâni a ajuns după gratii. La capătul cercetărilor întreprinse ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la proprietari de maşini, care reclamau că le-au fost furate bateriile de la autoturisme, poliţiştii de la Municipiu au reuşit să dea de urma a patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, despre care au reuşit să adune destule dovezi cât să-i suspecteze de comiterea a 15 furturi, în perioada 23 noiembrie - 6 decembrie, în urma cărora au sustras tot atâţia acumulatori, în valoare totală de 5.292 lei.
"Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar în baza probelor administrate cei patru au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă", a declarat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Cei patru sunt acuzaţi de furt calificat şi riscă cel puţin trei ani de închisoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.