Capturi pe bandă la petarde şi pocnitori! Vezi ce cantitate de materiale pirotehnice a fost confiscată într-o zi (VIDEO)
La câteva ore după ce poliţiştii de la Arme au depistat o maşină burduşită cu elemente pirotehnice interzise de lege în faţa sediului Direcţiei Vamale, alte trei acţiuni soldate cu confiscarea a mii de petarde din categoriile II şi III au avut loc în Galaţi şi Tecuci. Joi dimineaţă, un tânăr de 26 de ani a fost surprins în zona Turnului de Televiziune, în timp ce oferea spre vânzare trei baterii şi 1.082 de petarde din categoria a II-a şi 20 de petarde din categoria a III-a. Un alt tânăr, de 25 de ani, a fost surprins la Tecuci, în condiţii similare. Poliţiştii din municipiu au descoperit că bărbatul încerca să comercializeze 126 de obiecte pirotehnice de categoria a III-a, iar pe un alt bărbat, de 53 de ani, l-au prins cu 28 de petarde de categoria a II-a, 36 de artificii tip fluturaş, categoria a II-a, 75 de petarde de categoria a III-a şi opt rachete. Toate elementele pirotehnice depistate au fost confiscate, iar cele trei persoane s-au ales cu dosare penale pentru deţinere şi comercializare ilegală ale unor asemenea materiale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.