Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spitalul din Târgu Bujor riscă să fie declasificat

Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor ar putea rata obţinerea definitivă a gradului IV în cadrul clasificării spitalelor din România deoarece nu a putut să îndeplinească condiţiile puse de Ministerul Sănătăţii în cadrul planului de confirmare. Vina nu aparţine însă conducerii spitalului, ci cercului vicios în care se învârteşte de multe ori legislaţia autohtonă. Astfel, după ce posturile din Sănătate au fost blocate, în anul 2009, ministerul a impus Spitalului din Târgu Bujor, prin intermediul unui plan de conformare, să înfiinţeze o a doua linie de gardă, pe chirurgie, şi să creeze un compartiment de anestezie terapie intensivă. „Deşi am încercat să îndeplinim aceste două cerinţe, lipsa acută de medici nu ne-a permis”, explică managerul instituţiei, juristul Doina Cucu.

Zeci de mii de gălăţeni depind de unitate

Potrivit şefului Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, rămânerea unui spital în afara nivelului de clasificare înseamnă, practic, falimentul respectivei instituţii. „Dacă lucrurile nu se vor rezolva într-un fel sau altul, vom vorbi nu doar de 82 de angajaţi afectaţi, ci şi de familiile acestora, rămase practic fără o sursă de venit. Unitatea pe care o conduc deserveşte în prezent zeci de mii de oameni din localităţile din zona Târgului Bujor”, adaugă Doina Cucu.
Pentru că nerespectarea termenului de conformare nu poate fi imputată direct conducerii spitalului, aceasta a depus acum către minister o propunere de prelungire a planului de conformare, până la sfârşitul anului. „Sperăm că propunerea va fi acceptată de către factorii de decizie, având în vedere că la spital sunt deja scoase la concurs patru posturi pentru medici. Altfel, pierderea clasificării provizorii va pune în mare dificultate unitatea de la Târgu Bujor”, a declarat dr. Valentin Boldea.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.