Ulciorul nu merge de multe ori la apă! Un puşti a fost prins după ce a spart două case într-o zi
A spart două case din Tuluceşti şi nu s-a lăsat până nu şi-a încercat norocul şi la Galaţi! Un puşti de 15 ani a ajuns pe mâna poliţiştilor de la Secţia 5 chiar în timp ce se chinuia să fure o roată de căruţă dintr-o gospodărie de la periferia oraşului. Cel care l-a dat pe mâna oamenilor legii a fost chiar proprietarul locuinţei, care nu avea de unde să ştie că, de fapt, adolescentul nu era la prima abatere. Cei care au aflat acest lucru au fost poliţiştii, care au stabilit că băiatul venise la Galaţi cu o căruţă plină cu diverse bunuri, în valoare totală de 1.100 de lei, pe care le sustrăsese din două locuinţe de pe raza comunei Tuluceşti. Bunurile au fost recuperate de anchetatori, care i-au întocmit adolescentului dosar penal pentru furt calificat şi tentativă de furt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.