Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ziua porţilor deschise la Protecţia Civilă

Anul acesta se împlinesc 80 de ani de când Protecţia civilă din România se dedică nemijlocit cetăţenilor, economiei şi teritoriului ţării, în condiţiile cele mai dificile, în caz de război sau de dezastre. La ceas aniversar, Protecţia Civilă din Galaţi îşi deschide porţile pentru toţi cei care doresc să afle mai multe informaţii despre activitatea celor ce depun toate eforturile pentru perfecţionarea măsurilor de ocrotire a populaţiei, a bunurilor materiale şi a mediului, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acestora. Cei interesaţi pot merge în vizită, miercuri, la sediul Protecţiei civile, situat pe strada Eroilor (vizavi de Consiliul Judeţean Galaţi), până la ora 13.00.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.