Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Iniţiatorii proiectului „Scriitori pe Calea Regală” - la Galaţi

Albumul şi filmul documentar „Scriitori pe Calea Regală. Fotograme & Jurnal“ vor fi lansate astăzi, 11 martie, şi la Galaţi, în prezenţa a trei dintre realizatori.

Proiectul „Scriitori pe Calea Regală” a început în 2008 şi a însemnat o campanie complexă de promovare a autorilor români, la 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români. Cei doi iniţiatori ai documentarului, actriţa şi poeta Ioana Crăciunescu şi scriitorul Dan Mircea Cipariu, dar şi artistul  Mihai Zgondoiu, ale cărui desene sunt incluse în album, se vor afla astăzi, la Galaţi.

Lansarea este organizată de TVR Cultural, în colaborare cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Evenimentul se va desfăşura în sala Auditorium a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii.

Filmul produs de TVR Cultural prezintă, în cele 55 de minute ale sale, cadre de la Palatul Elisabeta, unde Familia Regală a României i-a primit, în mai 2008, pe scriitori, precum şi imagini din Trenul Regal. Adică locul unde 12 scriitori au fost intervievaţi pentru un ciclu de emisiuni difuzate de postul naţional de televiziune sub titlul „Confesiuni pe Calea Regală”.
Albumul conţine texte poetice şi fotograme din turneul scriitorilor cu Trenul Regal, desfăşurat în şase oraşe din România - Bucureşti, Iaşi, Suceava, Alba-Iulia, Sibiu şi Mediaş.

Gălăţenii se vor putea întâlni şi joi cu cei trei oaspeţi, tot în sala Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii. De la ora 13,00, în organizarea Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, va avea loc o dublă lansare de carte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.