Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

„Un jaf mic, de ziua ta!”

De Ziua Femeii, la Poliţia Târgu Bujor s-a prezentat o tânără de 15 ani care a reclamat faptul că un tânăr i-a furat telefonul din buzunarul hainei.

Un echipaj de jandarmi de la Secţia Târgu Bujor l-a identificat pe suspect în persoana localnicului Ion I., de 19 ani, fără antecedente, care a fost condus la secţia de poliţie pentru continuarea cercetărilor. Iniţial,  tânărul nu a recunoscut că a furat telefonul, revenind apoi asupra declaraţiilor şi precizând faptul că nu mai avea minute pe telefonul său şi vroia să folosească telefonul fetei.

Tânăra le-a povestit jandarmilor că fusese invitată într-un bar de către Ion I., pentru a sărbători ziua de 8 Martie, dar a refuzat şi invitaţia, şi florile pe care băiatul i le oferise. În tot acest timp se pare că tânărul a fost atent la modul în care putea să pună mâna pe telefon.

Paguba a fost recuperată, mama lui Ion I. înapoindu-i fetei mobilul. Jandarmii i-au făcut tânărului actele premergătoare pentru furt, acte care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.