Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae, la Galaţi: A scris în cartea de onoare a Colegiului „Vasile Alecsandri”

Alteţa Sa Regală, Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a fost marţi într-o vizită la cel mai important liceu din Galaţi, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Potrivit directorului Colegiului, Vasile Ciuchină, principele a solicitat Primăriei să viziteze o unitate de învăţământ de prestigiu. „A vizitat şcoala, inclusiv bazinul de înot şi muzeul şcolii. A scris în cartea de onoare a Colegiului. A fost impresionat de performanţa elevilor şi s-a întâlnit cu liceenii în Amfiteatru”, ne-a relatat directorul unităţii de învăţământ.
Vasile Ciuchină a amintit că, în timp, Colegiul a fost vizitat şi de regii Carol şi Ferdinand.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.