Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mii de pachete de ţigări confiscate în zona Galaţi-Brăila

Poliţiştii de frontieră brăileni au descoperit peste 5.000 de ţigarete de contrabandă asupra unor persoane care le colectau în vederea obţinerii unui profit prin revânzarea acestora. Şi echipa comună de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier a descoperit ascunse şi nedeclarate, în bordul unui autoturism Mercedes, 1.920 ţigarete de contrabandă.
Poliţiştii brăileni au găsit asupra a doi bărbaţi 5.400 de ţigarete de diferite mărci, de proveninţă R. Moldova. Ţigările în valoare totală de 1.175 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, poliţiştii întocmind pe numele persoanelor respective lucrare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacereaşi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
La Galaţi-rutier, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit ascunse şi nedeclarate în bordul unui autoturism marca Mercedes, condus de către un bărbat cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, 1.920 de ţigarete de provenienţă R. Moldova. Ţigările în valoare de 419 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 5.000 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
LG

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.