Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Astăzi, la Ministerul Muncii, bătălia pe sporurile profesorilor

Profesorii află astăzi, 12 martie, cum vor resimţi la buzunare bugetul de austeritate pentru 2009. Sindicaliştii din Educaţie, dar şi reprezentanţii celorlalte categorii de personal bugetar discută astăzi, la Ministerul Muncii, forma finală a ordonanţei de urgenţă care propune mai multe măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.

La ultima rundă de discuţii, de marţi, federaţiile din învăţământ au solicitat Ministerului Muncii eliminarea tuturor punctelor care le vizează strict pe cadrele didactice: salariile de merit, premierea de 2 la sută, plata orelor suplimentare, plata navetei cadrelor didactice şi a elevilor, decontarea a şase călătorii pe an pentru cadrele didactice, cei 100 de euro pentru cărţi şi cheltuielile cu practica elevilor şi a studenţilor, reintroducerea orelor de sport în norma învăţătorilor.

„Am solicitat păstrarea tuturor acestor drepturi câştigate anterior. Am găsit înţelegere la reprezentantul Ministerului Muncii, dar, într-adevăr, nu şi o promisiune. Astăzi vom afla forma finală a ordonanţei”, ne-a declarat, ieri, Constantin Ciosu (foto), secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.