Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sistemele de irigaţie de la Schela şi Smârdan, furate bucată cu bucată

O parte a sistemelor care deserveau irigarea terenurilor din comunele Schela şi Smârdan au luat calea centrelor de fier vechi după ce o bandă de hoţi le-a tăiat bucată cu bucată. Grupul, format din patru persoane, a fost depistat de jandarmii gălăţeni după ce tocmai făcuseră bucăţi o conductă din punctul "Gheboasa", situat pe teritoriul comunei Smârdan. Georgia V., de 23 de ani, Laurenţiu C., de 36 de ani, Toader R., de 19 ani şi Corneliu P., de 34 de ani, toţi din Smârdan, au fost depistaţi în miez la noapte la bordul unei Dacii fără numere de înmatriculare, în zona Staţiei electrice 110, la ieşirea din comună. În urma verificării autoturismului, jandarmii au găsit patru ţevi metalice cu diametrul de 25 de centimetri, un aparat de tăiat autogen şi patru sape. În urma verificărilor, s-a stabilit că ţevile fuseră furate.
"Persoanele în cauză, în baza unei înţelegeri anterioare, au decopertat o ţeavă de irigat cu lungimea de 13 metri şi diametrul de 25 de centimetri, secţionând-o în patru bucăţi cu o instalaţie de tăiat tip autogen, bucăţile rezulte urcându-le în autoutilitară cu scopul de a le valorifica la un centru de colectare a fierului vechi", precizează plt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi. Daţi pe mâna poliţiştilor, cei patru indivizi au avut o nouă surpriză neplăcută, oamenii legii stabilind în baza probelor că ei sunt autori ai unui furt similar, comis la Stăvilarul Lozova din apropierea S.P.P 14 Schela, de unde au sustras componente metalice de la sistemul de irigaţii în valoare de 30.000 lei. Gruparea este acum cercetată pentru furt calificat şi a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pe 24 de ore.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.