Răcelile afectează în continuare mulţi gălăţeni
După ce în urmă cu două săptămâni numărul gălăţenilor afectaţi de răceli a crescut brusc, situaţia s-a menţinut la acelaşi nivel şi săptămâna trecută. 2.220 de persoane cu infecţii respiratorii acute au apelat la cabinetele medicilor de familie în intervalul 4-10 martie şi 95 dintre pacienţi au avut nevoie de internare, din cauza formelor mai severe de boală. Pneumoniile au cauzat probleme unui număr 305 gălăţeni, 113 dintre ei fiind spitalizaţi. Cei mai afectaţi sunt copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 4 ani. Săptămâna trecută a adus şi un nou caz de gripă, cu virusul AH1. Pacientul este un bărbat în vârstă de 57 de ani, care în momentul de faţă urmează tratamentul la domiciliu. Potrivit dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DSP Galaţi, cele aproximativ 25.000 de fiole de vaccin antigripal primite de judeţul nostru de la Ministerul Sănătăţii pentru campania de vaccinare gratuită au fost utilizate în totalitate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.