Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La un pas de moarte! Adolescent înjunghiat din cauza unei fete

Un băiat de 15 ani din Galaţi a ajuns în stare critică la Spitalul de Urgenţă în urma unui conflict sângeros, derulat în faţa unui bloc de pe raza municipiului. Tânărul a fost grav rănit după ce s-a întâlnit cu o fată cu care avusese o altercaţie şi cu prietenul acesteia pe stradă. Victima le-a spus poliţiştilor că iubitul fetei cu care era certat l-a lovit şi l-a înjunghiat. Medicii au făcut eforturi serioase pentru a-l salva.
"La sosirea echipajului, victima a fost găsită cu tensiune foarte mică. Avea o plagă la cap şi una la piciorul drept, se pare că îi fusese atinsă o arteră. A fost transportat la spital şi dus direct în sala de operaţie", ne-a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul SAJ Galaţi.
Poliţiştii au aflat ceea ce s-a întâmplat de la tânărul rănit, abia după ce asta şi.a revenit în secţia de Reanimare. "S-a constituit o echipă de cercetare care a demarat verificările pentru identificarea fetei şi a prietenului acestuia. În funcţie de concluziile medico-legale se va decide pentru ce faptă se vor face cercetări", ne-a declarat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.