Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De trei ori 9 Mai: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei, Ziua Europei

Tripla sărbătoare nu este scutită de controverse legate de semnificaţii şi de influenţele politice din vremurile trecute


Întovărăşită cu noi odată cu ocupaţia „eliberatorilor” sovietici, 9 Mai era sărbătorită ca Ziua Victoriei împotriva Germaniei fasciste şi avea un caracter militar şi de evocare a eroilor sovietici şi români, apoi, pe „trendul” naţionalismului antisovietic, a eroilor noştri căzuţi în ţară şi în Europa de Vest, nu şi în Est…
9 mai 1977 - Ziua Independenţei, o dată importantă de la începutul regalităţii noastre, era ignorată, după cum fusese ignorată şi înainte, când fusese „înghiţită” de 10 mai - ziua când, în 1866, prinţul Carol a depus jurământul în faţa adunărilor reprezentative ale Principatelor.
9 Mai - Ziua Europei, cea mai nouă „achiziţie” din domeniu, clasa politică postdecembristă scoţând în evidenţă ataşamentul (cel puţin formal…) faţă de valorile „europene” şi marcându-şi victoria politică a aderării noastre la UE.
Independence Day
Ca şi în celebrul film, naţiunea - cea română, nu cea americană - a luptat pentru „neatârnarea” faţă de Imperiul Otoman. Principatele Unite nu erau recunoscute ca stat independent. Ocazia: războiul Rusiei ţariste cu turcii. Armata rusă ceruse acordul să tranziteze România, însă o tranzitează înainte să-l fi primit. Turcii ripostează, bombardând Brăila şi alte porturi româneşti, iar bateriile noastre au bombardat Vidinul: începuse războiul! Război recunoscut oficial de Parlament în 29 şi 30 aprilie 1877. În sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor din 9 mai, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, a proclamat independenţa: „Camera ia act că războiul între România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială“.
A doua zi a fost ceea ce s-a numit apoi în popor „Ziua Regelui”, ziua naţională şi a monarhiei (Carol I îşi ţinea discret propria zi de naştere…). Palatul a organizat o „solemnitate“ pentru proclamarea Independenţei, Principele Carol declarând ziua sărbătoare naţională, a Independenţei… „Teatrul” jucat de oficiali a fost satirizat de republicanul Caragiale printr-un joc de cuvinte, „Carol” şi „Ca rol”: „Ca rol fu mare, mititelul!“.
Nu se putea fără ruşi
30 aprilie 1945 - sinuciderea lui Hitler. Pe 1 mai se semnează o pace separată a SS şi Wermacht-ului cu aliaţii, minus sovieticii. Bătălia Berlinului s-a încheiat pe 2 mai, cu predarea necondiţionată a capitalei către ruşi. Capitularea era semnată foarte oficial cu aliaţii pe 7 mai, ora 02:41, la Rheims: fără reprezentaţii sovieticilor, însă, parteneri de război, cu sacrificii enorme. Focul german trebuia să înceteze pe 8 mai, ora 23,00. Ora Europei Centrale. În URSS era deja… 9 mai. Generalul german Keitel a semnat pe 9 mai, la Berlin, cu sovieticii, un document similar cu al celorlalţi aliaţi. Vestul a aflat pe 8 mai vestea şi a sărbătorit atunci şi de atunci pe 8 mai, iar Estul, pe 9…
Mai nou, Zilele Europei
Şi aici ar fi… două zile diferite dedicate unităţii europene! De fapt, 5 mai (1949) pentru înfiinţarea Consiliului Europei (CE) şi 9 mai (1950) pentru Uniunea Europeană (UE).
Ziua Europei s-a stabilit la Consiliul European de la Milano, în 1985. După aproape un veac de războaie, pentru a evita conflictele militare mondiale, Franţa şi Germania chemau la uniune economică alte state europene, la 9 mai 1950, ora 16.00, punându-şi în comun rezervele de cărbune şi oţel. S-au alăturat atunci Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos, formându-se Comunitatea Europeană, la care au aderat apoi alte state, ajungându-se în total la 27! Românisa s-a alăturat UE în 2007. Imnul Europei, pe versurile “Odei bucuriei” a lui Schiller şi muzica lui Beethoven, a fost adoptat în 1985.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.