Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ploaia a făcut ravagii în judeţul Galaţi. Calea ferată, distrusă de viitură

Circulaţia trenurilor dintre Tg. Bujor şi Bârlad a fost întreruptă


Ploaia din noaptea de duminică spre luni a avut efecte serioase asupra localităţilor din nord-estul judeţului Galaţi. Mai multe sate şi comune au avut de suferit fie ca urmare a căderilor de grindină, fie după ce apele pârâiaşelor care traversează zona s-au umflat. Dovada că o apă mică poate deveni extrem de periculoasă a constituit-o situaţia de la Băneasa, unde viitura formată ca urmare a creşterii pârâului Chineja şi a apei care dă numele comunei a lovit cu forţă terasamentul căii ferate şi l-a spulberat, pe o distanţă de circa zece metri.
Doar şansa a făcut ca un tren personal care a trecut spre Bârlad în puterea nopţii să nu cadă de pe şinele rămase fără susţinere. "Trenul se ducea la Bârlad să ia călători. Era gol. Mecanicul a trecut cu garnitura de partea suspendată, dar din pricina trepidaţiilor a sărit un boghiu de la o roată de la ultimul vagon, iar partea din spate a deraiat”, a precizat Cătălin Nica, reprezentant al Transferoviar Grup, operatorul privat care administrează calea ferată pe relaţia Galaţi - Bârlad.
Garnitura a fost oprită la circa o sută de metri de locul în care apa a spart terasamentul, echipe de muncitori demarând de la primele ore ale dimineţii de luni operaţiunile de refacere a terasamentului. Avaria a făcut ca circulaţia trenurilor între Tg. Bujor şi Bârlad să fie întreruptă, traficul urmând să fie reluat, cel mai probabil, în cursul zilei de astăzi.
Autorităţile locale, împreună cu reprezentanţi ai operatorului de transport, urmau să stabilească ieri dimensiunea pagubelor, precum şi valoarea prejudiciului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.