Taximetrist bătut de clienţi
Alin Chelariu locuieşte în Tecuci, are 30 de ani şi doi copii. Ne spune că în ultimii patru ani s-a ocupat cu taximetria şi că n-a avut vreodată necazuri prea mari cu clienţii. El îi transportă, iar ei plătesc. Dar cum nici un lucru bun nu durează la nesfârşit…
„Miercuri seară au venit nişte romi şi mi-au cerut să îi duc gratis cu maşina. Sunt nişte interlopi din Tecuci pe care i-am mai plimbat şi altă dată, tot fără să-mi plătească. De data asta n-am mai vrut să ies în pagubă şi le-am cerut banii pe cursă. M-au luat la bătaie, au dat cu o cheie pe care o folosesc ca să-mi repar maşina”, ne spune victima.
Are fălcile umflate şi, la scurt timp după ce a vorbit cu noi, a fost preluat din secţia de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi şi dus în sala de operaţii.
E hotărât să depună plângere odată ce îşi va scoate certificatul medico-legal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.