Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Peste 2.000 de tone de minereu de fier au ajuns în Dunăre din barja răsturnată în Golful Dubova

Peste două mii de tone de minereu de fier au ajuns în Dunăre din barja care s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în Golful Dubova din judeţul Mehedinţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului Biroului pentru Siguranţa Navigaţiei din cadrul Căpităniei Portului Drobeta Turnu Severin, Marinică Genovu, împingătorul "Stara Zagora", sub pavilion bulgăresc, implicat în incidentul produs la kilometrul 970 al Dunării, în judeţul Mehedinţi, avea şase barje încărcate cu 11.600 de tone de minereu de fier şi venea din Ucraina, cu destinaţia Pancevo.

Conform sursei citate, una din cele şase barje ale împingătorului a lovit o stâncă la intrarea în Cazane, iar în urma impactului s-a produs o gaură destul de mare, iar tot minereul din barja respectivă a ajuns în Dunăre. Reprezentantul Căpităniei Portului Drobeta Turnu Severin a precizat că este vorba despre o cantitate de 2.036 de tone de minereu care a ajuns în Dunăre.

Celelalte cinci barje şi împingătorul au fost ancorate la kilometrul 974 al Dunării, de către echipajul format din cinci personae care se aflau pe împingător în momentul producerii incidentului, iar barja avariată urmează să fie recuperată de către armator.

Accidentul s-a produs în afara şenalului navigabil al Dunării, astfel că navigaţia nu este afectată pe fluviu.

O barjă sub pavilion Bulgaria s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în Dunăre, în zona Golfului Dubova, fără a exista victime.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.