Două pahare de băutură l-au transformat într-un infractor cu dosar stufos
Un tânăr de 23 de ani din Matca este bun de plată după ce şi-a dat în petic la finalul unui chef pe care l-a făcut într-un bar. După ce a băut ceva, s-a urcat într-o maşină care nu era a lui şi a parcurs 200 de metri, deşi habar nu avea să şofeze. Lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul în momentul în care a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un gard. Poliţiştii au stabilit că totul se întâmplase pe fondul unei alcoolemii de 0,49 la mie în aerul respirat, dar şi a faptului că tânărul nu avea carnet. Mătcaşul este cercetat pentru furt, conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului şi va trebui să plătească şi gardul distrus.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.