Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PROTEST/ Sindicaliştii de la ArcelorMittal cer Guvernului să oprească liberalizarea preţului la gaze

Peste o sută de sindicalişti gălăţeni de la ArcelorMittal participă astăzi la o acţiune de pichetare a Guvernului împotriva preconizatelor majorări ale preţului la gazele naturale. Este vorba despre 107 membri ai Sindicatului Siderurgistul AMG, afiliaţi FSS Metarom, care se vor alătura colegilor de la FSL Chimie-Petrochimie, Solidaritatea Metal, Federaţia Sindicatelor "Familia" şi celor de la Federaţia Sindicală din Metalurgia Neferoasă. Protestatarii cer stoparea liberalizării preţului la gazele naturale, însă vor profita de ocazie pentru a aduce în atenţia Executivului şi alte probleme. "Mai cerem modificarea legislaţiei muncii, modificarea legii pensiilor, instituirea de către Guvern a unor măsuri de protecţie socială pentru cei disponibilizaţi de societăţile private, precum şi scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru cei aflaţi în şomaj tehnic", a declarat purtătorul de cuvânt al Sindicatului Siderurgistul AMG, Vasile Crişan. Se estimează că la protestul de astăzi vor participa în jur de 1500 de sindicalişti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.