Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii: Conferinţă naţională despre tipurile de recuperare în autism

Pe 22 şi 23 iunie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, Asociaţia „Dincolo de tăcere”, împreuna cu partenerii săi , Consiliul Judeţului Galaţi şi Şcoala Specială „Emil Gârleanu”, organizează Conferinţa Naţională Autismul - Complementaritatea medicaţiei şi a tipurilor de terapie de recuperare. Evenimentul va avea loc, în ambele zile, în Sala Auditorium a Muzeului, începând cu ora 9.30. În cadrul conferinţei vor ţine prelegeri formatorul acreditat internaţional pentru Pyramid Educational Consultants Inc, Lili Covaci, medicul primar de psihiatrie a copilului şi adolescentului, Raluca Grozavescu, medicul specialist psihiatria copilului şi adolescentului şi homeopat, Radu Naghiu, psihologul Paul Moroşanu, coordonatorul Centrului multifuncţional regional „Micul Prinţ” şi al Asociatiei „Speranţa Andradei” Focşani, Alice Pruteanu, psihologul şi specialistul în terapie comportamental aplicată ABA, Evelina Condeescu, şi medicul de psihiatrie pediatrică, Stroe Maria. Participarea este gratuită,pe baza înscrierilor făcute pe adresa conferinta.dincolodetacere@yahoo.com, în limita numărului de 100 de locuri. Potrivit unei informări oficiale făcută de Spitalul de Urgenta „Sfântul Ioan” Galaţi, în judeţul Galaţi, în cursul anului 2012 şi in primul trimestru al anului 2013,s-au înregistrat 247 de copii cu tulburare autistă, fiecare copil fiind înregistrat o singura dată.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.