Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Atentat la vagoanele din Staţia de Mărfuri Vechi Galaţi

După şinele de cale ferată şi elementele de siguranţă, hoţii de fier vechi au luat la rând vagoanele! Cel mai recent atac la infrastructură comis în Galaţi a avut loc în Staţia de Mărfuri Vechi, de unde doi tineri au reuşit să sustragă aproape o tonă de fier, reprezentând componente ale vagoanelor aflate în conservare. Tinerii, de 23 şi respectiv 26 de ani, din Galaţi, au lucrat pe rând. Unul a mers în staţie şi a demontat arcuri de la vagoane suficient cât acestea că nu se prăbuşească, apoi le-a adăpostit într-un loc ferit, pentru ca mai târziu să revină cu celălalt tânăr şi o căruţă ca să le ia. Nu au avut şansa să se bucure de prada în valoare de 7.000 de lei, pentru că pe fir au intrat poliţiştii de la Transporturi, care le-au stricat afacerea. Potrivit ag. Veronica Petrea, de la Biroului Judeţean al Poliţiei Transporturi Galaţi, cei doi au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei cu propunerea de interdicţie de părăsire a localităţii. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat şi tăinuire.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.