Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Autorităţile gălăţene au ignorat invitaţia de a participa la campania mondială „Ora Pământului”

Sâmbătă, 28 martie, de la ora 20,30, oamenii de pe întreg mapamondul vor stinge lumina timp de o oră, în cadrul  campaniei  „Ora Pământului” - organizată de World Wide Fund For Nature (WWF).

După câte am fost informaţi de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi, sunt aşteptaţi să participe la această campanie toţi cei care simt că pot contribui la salvarea planetei.

Autorităţile din oraşul nostru nu şi-au arătat interesul de a participa la campanie, deşi au fost invitate. Au făcut-o în schimb, primarii şi consiliile locale din Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Botoşani, Tulcea, Braşov şi Cluj.

În Capitală se vor stinge luminile la Palatul Parlamentului, la Ateneul Român, la Muzeul Naţional de Artă, la Cercul Militar şi la Opera Română. În paralel, se va organiza un eveniment de stradă în Piaţa Constituţiei, unde mai mulţi tineri voluntari vor aprinde lumânări.

Astfel de evenimente vor fi organizate şi în oraşele partenere. Din păcate, cum spuneam, Galaţiul este ieşit definitiv şi iremediabil de pe harta ecologiei şi atitudinii civice, cel puţin la nivelul autorităţilor. Gălăţenii sunt însă liberă să se alăture iniţiativei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.