Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria, ameninţată cu judecata de către şoferi. Pagube de mii de euro pe "patinoarul" de pe Coşbuc

Derdeluşul format pe bulevardul George Coşbuc a avut efecte grave asupra mai multor maşini implicate în tamponări * Deşi iniţial au susţinut că vina ar aparţine Ecosalului, reprezentanţii municipalităţii au spus joi că este destul de puţin probabil ca autospeciala de curăţat străzi să fi creat patinoarul


Defecţiune tehnică, eroare umană sau o combinaţie între cei doi factori a dus la crearea unei situaţii vecine cu penibilul miercuri, pe una dintre cele mai circulate artere din municipiu. O operaţiune de curăţare a străzii desfăşurate la orele amiezii, când traficul era la cote maxime, a avut drept efect incidente în lanţ, soldate, din fericire, doar cu pagube materiale nu şi cu victime omeneşti. Bulevardul George Coşbuc şi câteva dintre arterele din imediata vecinătate, transformate în patinoar, după ce (coincidenţă sau nu!) autospeciala Ecosal a curăţat cu soluţie carosabilul, au fost locurile unde cel puţin şase şoferi au aflat pe propria piele că, uneori, nu e suficient să conduci prudent o maşină în stare bună din punct de vedere tehnic.

Articolul poate fi citit în întregime, în exclusivitate, în ediţia tipărită a cotidianului „Viaţa liberă”. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Galaţi, la preţul de 1,5 lei exemplarul. Abonamentul la ediţia tipărită a „Vieţii libere” costă 25 de lei pe lună în mediul urban şi 20 de lei pe lună în mediul rural.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.