Scandal la Urgenţe! Un pacient a reacţionat violent pentru că i s-a spus să aibă răbdare
Un gălăţean de 40 de ani a reacţionat violent în momentul în care, ajuns pe patul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, a fost nevoit să aştepte destul de mult pentru a primi un diagnostic şi un tratament. Omul a devenit nerăbdător când cadrele medicale i-au spus că trebuie să mai aştepte rezultatele investigaţiilor la care tocmai fusese supus şi vrând să se răzbune, a încercat să lovească medicii şi asistentele. A nimerit însă prost şi a lovit un stativ pentru perfuzii, care a căzut mai apoi peste monitorul unui aparat de măsurare a funcţiilor vitale, în valoare de circa 4.000 de euro. Totul s-a întâmplat înainte ca personalul din Urgenţe să apuce să reacţioneze şi să apese butonul de panică pentru a solicita intervenţia agenţilor de pază. "Aparatul este greu de înlocuit şi extrem de necesar pentru UPU. Am depus plângere la Poliţie", a precizat dr. Mihaela Debita, managerul Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Poliţiştii au luat act de sesizare şi au întocmit un dosar penal pe numele pacientului, pentru distrugere. Bărbatul riscă nu doar o pedeapsă cu închisoarea, dar va fi obligat şi la plata contravalorii aparatului stricat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.