UPDATE/ O motocicletă a fost spulberată de un microbuz pe strada Oţelarilor. Iată concluziile poliţiştilor (FOTO)
UPDATE, ora 14:30: În incidentul petrecut pe strada Oţelarilor, astăzi, în jurul orei 11.15, cei de la Poliţia Rutieră au ajuns la primele concluzii. Şoferul microbuzului a efectuat o manevră de întoarcere către staţia de călători, fără să se asigure, iar motociclistul a intrat în autovehicul. În urma impactului, au fost răniţi atât motociclistul, în etate de 45 de ani, italian de origine, cât şi o pasageră, în vârstă de 21 de ani, aflată tot pe motocicletă. Conform informaţiilor de la Poliţia Rutieră, cei doi au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital.
UPDATE, ora 12:15: Din fericire, ambele victime sunt conştiente şi în afara oricărui pericol.
UPDATE, ora 12:00: Din primele informaţii oficiale, în urma impactului dintre microbuz şi motocicletă, două victime au fost transportate la spital.
În jurul orei 11.20, în Micro 21, la intersecţia de la supermarketul XXL, un motociclist a fost spulberat de un maxi-taxi. La prima vedere, se pare că şoferul microbuzului nu s-a asigurat când a virat la stânga, acroşându-l pe motociclist. Victima a fost preluată de salvare şi transportată la Spitalul de Urgenţă.
Vom reveni cu amănunte.
{gallery}mototel{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.