Patru persoane, printre care şi o femeie însărcinată, au fost rănite într-un accident rutier
Patru persoane, printre care şi o femeie însărcinată, au fost rănite duminică dimineaţă într-un accident produs în localitatea Movileni. Accidentul a fost produs de un tânăr de 25 de ani, şofer pe un Logan, care a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un alt autoturism.
„Şoferul Loganului a intrat pe contrasens, s-a ciocnit cu un Ford condus regulamentar de un alt tânăr de 25 de ani din Bihor, după care a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat”, ne-a explicat subinspectorul Iulian Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi. În urma impactului, şoferul Loganului, despre care martorii susţin că mirosea a alcool, a fost grav rănit şi a fost preluat, în comă, de un echipaj SMURD. Pasagera din dreapta a suferit şi ea multiple traumatisme şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, pentru îngrijiri medicale.
„Şoferul autoturismului lovit a suferit şi el câteva leziuni uşoare, iar pasagera din dreapta sa, o femeie însărcinată, a avut, la rândul ei, nevoie de îngrijiri medicale”, ne-a declarat doctorul Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.
Poliţiştii rutieri au demarat o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.