Bătrână din Galaţi diagnosticată cu meningită West Nile
O gălăţeancă de 80 de ani a fost diagnosticată cu o formă de meningită virală provocată de virusul West Nile. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, femeia a spus că a fost pişcată de mai mulţi ţânţari în curtea casei sale. „Pacienta a venit la sfârşitul lunii iulie la Spitalul de Boli Infecţioase, pentru că se simţea rău. Avea durere de cap, vărsături, sensibilitate la lumină şi o durere a cefei la mişcare. I-a fost pus diagnosticul de meningită şi i s-au recoltat probe care au fost trimise la Institutul bucureştean Cantacuzino. Astăzi (marţi, 20 august - n.a.), Institutul a trimis confirmarea meningitei virale produsă de virusul tropical West Nile”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul executiv al DSP Galaţi.
Spre deosebire de formele de meningită cauzate de bacterii, meningitele date de viruşi sunt mai puţin periculoase. Pentru că a răspuns la tratament, bătrâna a fost deja externată. Acesta este primul caz de infecţie cu West Nile de anul acesta. Anul trecut, un alt gălăţean a fost diagnosticat cu aceeaşi formă de meningită.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.