Trei puşti din Schela au jefuit un octogenar de aproape 7.000 de lei
Trei adolescenţi din Schela l-au adus la un pas de infarct pe un consătean trecut bine de 80 de ani după ce i-au făcut o vizită nocturnă în gospodărie, de unde nu au plecat cu mâna goală. Păgubitul, în vârstă de 86 de ani, a cerut ajutor după ce a constatat că din casă şi dependinţe îi lipseau suma de 5.000 de lei, două drujbe, două butelii şi produse alimentare în valoare de circa 1.500 de lei. Furtul a ajuns la urechile poliţiştilor din comună, care au demarat de urgenţă verificările. Principalii bănuiţi sunt trei băieţi din sat, cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani, la domiciliile cărora au fost găsite bunurile sustrase. Suspecţii sunt cercetaţi în libertate pentru furt calificat şi riscă trei ani de închisoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.