Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Tragedia din Ungaria a lovit crunt o familie sărmană din Smulţi! Janeta a murit la nouă luni după tatăl ei

* Femeia care a murit în urma tragicului accident din Ungaria avea doar 29 de ani şi era singurul întreţinător al mamei şi surorii sale, care locuiesc într-o casă sărăcăcioasă din comuna Smulţi


În casa Chiţei Neculiţă din Smulţi, durerea care stăpâneşte de trei zile e prea mare pentru a putea fi descrisă în cuvinte. Janeta Popa, fiica sa cea mai mică, în vârstă de doar 29 de ani, plecată de şase ani din ţară pentru a câştiga un ban cu care să-şi ajute familia şi să-şi crească fetiţa, a murit în Ungaria, la câteva ore după ce îşi luaseră rămas bun în poarta casei părinteşti.
Venise în vacanţă în august, la fel ca în fiecare an, singurul prilej de altfel când îşi revedea familia. În acest an, ca un fapt prevestitor de rău, revederea a marcat şi comemorarea a nouă luni de la moartea tatălui. În ziua cea tristă, 29 august, Janeta a plecat spre Milano, pentru a ajunge la timp la ferma de vaci la care era angajată.
„Când a plecat, ne-am luat la revedere, totul a fost bine, a spus că poate ne vedem la anul în august şi cu fratele din Spania. Fratele nostru este în cărucior şi urmează să vină şi el acasă. Speram ca la anul să vină amândoi odată, să fim cu toţii”, ne-a spus luni, plină de durere, Culiţa Munteanu, sora Janetei.
Ca şi cum tragedia nu ar fi fost prea mare, accidentului care i-a luat viaţa Janetei i-a căzut victimă şi fiica acesteia, Georgiana Teodora, de 9 ani. Fetiţa a scăpat însă cu viaţă. Grav rănită, a fost în comă câteva zile într-un spital din Budapesta şi vestea că şi-a revenit ieri le-a mai liniştit un pic zbuciumului rudelor năucite de durere.
Culiţa şi mama sa tresar de fiecare dată când un necunoscut le trece prin poartă, aşteptând dintr-o clipă în alta să le fie adus coşciugul cu trupul neînsufleţit al Janetei. Au de partea lor toată suflarea din comună, dar asta nu le ajută să-şi stăpânească lacrimile.
„În doi ani, au pierdut trei persoane dragi, pe soţul surorii şi pe tată, iar acum şi pe Janeta. Erau tocmai cei care întreţineau familia. Mai au un frate, care este în cărucior, în Spania, după ce a suferit un accident de maşină acolo. Dumnezeu a fost nedrept să dea atâta necaz unei singure familii. Tatăl fetiţei a venit pe la Primărie ca să îşi schimbe buletinul, că vrea să plece la Budapesta. Noi îi vom ajuta cu tot ce putem. Le vom acorda un ajutor de înmormântare”, ne-a spus Costică Gafton, primarul comunei Smulţi.

 


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.