Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Transportarea şi amplasarea modulelor destinate sinistraţilor se desfăşoară cu greutate

Transportul şi amplasarea locuinţelor modulare în zonele grav afectate de inundaţii se desfăşoară cu dificultate, potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi Cornel Hamza. Acesta a declarat că cele 200 de module pe care autorităţile le au pregătite pentru sinistraţii din judeţ, care le-au fost puse la dispoziţie de Jandarmeria Tecuci, nu puteau fi transportate în localităţi din cauza lipsei unor maşini de mare tonaj. Potrivit lui Hamza, societăţile Vega şi Tancrad (constructori recunoscuţi drept firme de casă ale CJ şi Primăriei) au pus la dispoziţia autorităţilor cinci maşini de mare tonaj şi macarale pentru transportul modulelor, iar alte două maşini, puse la dispoziţie de stat, urmează să ajungă în judeţ.

„Încercăm să aducem module în continuare în zonă, suntem însă restricţionaţi de o condiţionalitate tehnică şi anume aceea că modulele nu pot fi transportate, descărcate şi montate decât pe un anumit sistem, de un anumit utilaj, de o macara, dar suntem restricţionati doar la cele trei piese pe care le avem. Lucrând în continuu vom reuşi să rezolvăm această chestiune”, a afirmat şi Radu Stroe, ministrul Afacerilor Interne, prezent, astăzi, la Galaţi.

Cornel Hamza a declarat că, potrivit estimărilor primăriilor, în judeţul Galaţi este nevoie de peste 400 de locuinţe modulare pentru cazarea unora dintre sinistraţi. Deocamdată, oficial, au fost solicitate 97 de module, cele mai multe fiind cerute de Pechea - 50. Hamza a spus, însă, că pentru a deveni funcţionale, locuinţele modulare trebuie să fie racordate la energie electrică, iar conducerea Consiliului Judeţului a solicitat intervenţia unor echipaje ale Electrica în localităţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.