Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Ministrul Mircea Duşa, către Apele Române: Atenţie la decizia privind spargerea digului de apărare de la Vameş!

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a arătat îngrijorat cu privire la decizia instituţiilor aflate în subordinea Administraţiei Naţionale Apele Române de a sparge digul de apărare de la Vameş pentru ca apa, care bălteşte pe drumuri şi în gospodării, să fie revărsată în râu. „Vă rog să analizaţi foarte serios această soluţie, nu cumva să inundăm alţi oameni”, a spus demnitarul în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Ionel Ardean, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi, a afirmat că, cel mai probabil, luni dimineaţă, autorităţile împreună cu militarii ar urma să creeze o breşă în digul de la Vameş. „Am lucrat până acum la digul de la Vameş şi am asigurat comuna Piscu de eventuala breşă pe care vrem să o facem pentru a putea reda şoseaua circulaţiei normale. Aşteptăm să treacă restul de viitură care mai este, după care să facem acea breşă”, a precizat directorul SGA.
În cazul în care digul va fi spart, DN25 şi terasamentul liniei de cale ferată din zonă vor fi eliberate de apă, iar zona Tudor Vladimirescu-Piscu va fi, de asemenea, curăţată.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.