Trei deţinuţi drogaţi de la Penitenciarul Galaţi au ajuns la Urgenţe
Trei deţinuţi, cu vârste de 25, 28, 40 de ani, au ajuns la Spitalul de Urgenţă „Sf. Andrei” după ce au fumat ceva, probabil etnobotanice, şi li s-a făcut rău. „Deocamdată nu se ştie ce au fumat, dar deveniseră agitaţi şi cei de la penitenciar au chemat Ambulanţa. La Urgenţe li s-a acordat primul ajutor, iar după două ore au fost trimişi la Spitalul de Psihiatrie de pe Traian. Pentru că starea lor era bună, au fost trimişi înapoi în Penitenciar.”, ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, şeful Serviciului de Ambulanţă din Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.