Specialişti în Fizica Pământului ajung astăzi la Slobozia Conachi pentru a studia fenomenele ciudate din ultimele zile
Fenomenele ciudate, manifestate prin zgomote subterane şi mişcări ale solului similare celor seismice, din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, nu au rămas fără ecou. Trei specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului vor ajunge la faţa locului pentru identificarea sursei acestui fenomen. Trebuie menţionat faptul că fenomenul semnalat de edilul comunei se manifestă în deosebi noaptea, fiind afectate şcoala, biserica şi două locuinţe. „Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a dispus deplasarea în zonă a unei echipe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, imediat după semnalarea acestor aspecte de către primarul comunei Slobozia Conachi, Ion Neculau. Dar, întrucât pe parcursul verificării nu s-au manifestat fenomenele sesizate, prefectul judeţului Galaţi a solicitat trimiterea în regim de urgenţă la Galaţi a unor specialişti care să facă determinările specifice, în vederea stabilirii cauzelor care au generat aceste manifestări, astfel încât să poată fi luate măsuri pentru siguranţa cetăţenilor”, ne-a declarat Petrica Paţilea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.