Ei sunt cei mai tineri ofiţeri ai Jandarmeriei Galaţi!
Florin Chiriţă, Robert Bursuc, Eusebiu Zară şi George Băcanu sunt cei mai tineri ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Galaţi. Ei au păşit, oficial, pe poarta unităţii pe 1 decembrie, dată la care a fost semnat ordinul de acordare a gradului de sublocotenent de către ministrul Afacerilor Interne. Cei patru tineri ofiţeri sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie, arma Jandarmi, promoţia 2013, şi vin din trei judeţe diferite: Florin Chiriţă este gălăţean, Robert Bursuc şi Eusebiu Zară vin din Botoşani, iar George Băcanu, din Brăila.
Ca proaspăt absolvenţi, tinerii ofiţeri vor fi preluaţi de tutorii profesionali, pentru a urma un program de integrare. "Programul va cuprinde o prezentare a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, a procedurilor specifice, a eticii şi deontologiei profesionale, a regulilor pe linie de informaţii clasificate cât şi alte activităţi necesare integrării mai uşoare în rândurile cadrelor noastre", explică plt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.