Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Eveniment monden: Degustare de vinuri la Teatris

Peste 200 de invitaţi, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai administraţiei publice au participat marţi seară la un eveniment unic în Galaţi, în cel mai nou restaurant, Teatris. Este vorba despre o degustare de vinuri alese, organizată de Crama M1 Atelier, în parteneriat cu restaurantul Teatris. Au fost degustate cinci vinuri din gama de top a producătorului Murfatlar, care aparţin celebrului oenolog Răzvan Macici. De fapt, toate sticlele prezentate marţi seară, din colecţia M1 Atelier, conţin semnătura celebrului cercetător, şi, aşa cum se obişnuieşte în lumea bună a vinurilor, numărul de sticle produse din acel vin. Este vorba despre vinuri care nu se găsesc în comerţ, nici măcar în reţeaua de retail, ci doar în restaurantele care se respectă. Participanţii la degustare au avut astfel posibilitatea de a vedea ce înseamnă ca o companie producătoare de vinuri să investească în mod constant în cercetare şi cu toţii au apreciat unicitatea vinurilor prezentate.

Restaurantul Teatris, situat în fostul sediu al Cinema Popular, în vecinătatea Parcului Eminescu, este un concept nou de restaurant în Galaţi. Este vorba despre un local care îmbină fericit arta culinară cu cea scenică. Zilnic, la Teatris au loc tot felul de evenimente artistice care mai de care mai diverse: de la spectacole de teatru nonconformiste, până la concerte de muzică uşoară, clasică etc sau spectacole de stand-up comedy (aşa cum s-a întâmplat marţi seară). Restaurantul are 200 de locuri şi, potrivit organizatorilor evenimentului de marţi, propune preţuri sensibil egale cu cele de la restul restaurantelor de top din Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.