Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident în fața Poliției Județene. Un Audi a fost ”scos” de pe stradă de un Renault

Impactul a avut loc lângă scuarul care desparte cele două sensuri ale străzii Brăilei, în fața Inspectoratului Județean de Poliție. Potrivit informațiilor oficiale, cel care ar fi provocat impactul ar fi un tânăr de 18 ani din Galați, aflat la volanul unui Renault cu care se deplasa dinspre Coșbuc spre Țiglina. În fața Poliției, a vrut să întoarcă, dar nu s-a asigurat suficient și a intrat într-un autoturism Audi condus de un tânăr de 24 de ani, care abia trecuse de semafor și se deplasa pe banda a treia. Din impact a rezultat rănirea uşoară a unei persoane, pasageră pe locul din dreapta față a mașinii germane. Polițiștii i-au testat pe ambii șoferi, niciunul dintre conducătorii auto nefiind sub influența alcoolului. Tânărului de 18 ani i-a fost întocmit dosar penal. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.