Invitaţii speciale pentru Festivalul Scrumbiei
Pentru cei care au sesizat că la Festivalul Scrumbiei, pe Faleza Dunării nu s-a aflat nici viceprimarul PNL Mircea Cristea (foto) şi niciunul din consilierii locali liberali, am încercat să aflăm misterul absenţei acestora. Primarul Dumitru Nicolae ne-a explicat, mai în glumă, mai în serios, că nu a observat absenţa vicelui.
Acesta din urmă a precizat, ieri, motivul absenţei. Sau mai bine spus, motivele: vremea rece de afară, lipsa unei invitaţii scrise, a unui program al manifestărilor care ar fi trebuit să apară „la mapă”, faptul că nu a ştiut anume unde… să meargă şi, până la urmă, nici nu există o astfel de obligaţie de a fi prezent neapărat la festival, a mai spus Mircea Cristea.
L-am întrebat dacă anul trecut a primit o invitaţie scrisă şi a spus că nu, dar că, de obicei, primeşte la mapă programul festivalului, iar anul acesta – ioc! (Deşi o curiozitate în acest sens putea fi lesne satisfăcută doar aruncând ochii în presa locală!). „Până la urmă este o decizie personală dacă particip sau nu”, a declarat Mircea Cristea, viceprimar al municipiului Galaţi.
Trecând peste amintirile vicelui despre Festivalul Scrumbiei, de anul trecut, când, în prag de alegeri, pe Faleză, echipele candidaţilor se întreceau în a oferi electoratului scrumbie sau bere, nu putem să nu observăm că, până la urmă, vorbim despre aleşi (şi viceprimarul şi consilierii locali PNL) care fac parte din aceeaşi structură – administraţia locală – care a organizat Festivalul Scrumbiei.
De ce ar fi avut nevoie de invitaţie specială, nu înţelegem. Nu că gălăţenii ar fi plâns după prezenţa politicienilor, în Duminica Floriilor, însă măcar o dată pe an aleşii ar trebui să realizeze că votul primit din partea electoratului trebuie întors prin respect la adresa acestuia.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.