Un membru al unei reţele de falsificatori de carduri, prins la Galaţi
Un gălăţean în vârstă de 40 de ani, bănuit că face parte dintr-o grupare de criminalitate organizată, a fost reţinut în urma unei descinderi a poliţiştilor de Investigaţii Criminale. Bărbatul era căutat de mai bine de doi ani, după ce autorităţile spaniole au emis, în ianuarie 2012, un mandat de arestare european.
"Bărbatul e bănuit că face parte dintr-o grupare infracţională ai cărei membri, în vederea obţinerii unor surse ilegale de venit, falsificau cărţi de credit", precizează cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvât al IPJ Galaţi.
Gălăţeanul va fi cercetat şi judecat de autorităţile spaniole. El urmează să fie predat autorităţilor iberice, Curtea de Apel Galaţi emiţând în acest sens un mandat de arestare provizorie în baza căruia a fost deja încarcerat în arestul IPJ Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.